Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană va invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintă in mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Trecut si istorie

1. Mausoleul eroilor de la Mărăşeşti

Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti este unul din cele mai impresionante memoriale din Europa închinate celor care au luptat în Primul Război Mondial.

Edificiul de la Mărăşeşti impresionează prin monumentalitate şi grandoare, putând concura oricând pentru Cartea Recordurilor.

Imaginat ca o Bazilică a eroismului românesc, numită uneori chiar „Biserică a Neamului”, având o Cupolă care aminteşte de tiparele clasice ale bazilicilor, cu o imensă cruce de piatră pe vârful Cupolei, Mausoleul se impune prin statura sa, creând o atmosferă de religiozitate şi mister.

Foto: Imagine de ansamblu a Mausoleului

6 august este hramul capelei din Mausoleu pentru că pe 6 august 1917 a avut loc contraofensiva Armatei Române şi printre cele mai sângeroase lupte.

Arhanghelul Mihail este patronul spiritual al Mausoleului şi oraşului Mărăşeşti, fiind pictat pe peretele interior al cupolei. De aceea, pe 8 noiembrie când se sărbătoreşte Ziua Oraşului Mărăşeşti, au loc ceremonii şi la Mausoleul Eroilor. În opoziţie cu arhanghelul Gavriil, care este prezentat în iconografie cu o ramură de crin, Mihail este reprezentat cu o sabie, în mod simbolic.

Construcţia acestui memorial impresionant a implicat energiile întregii societăţi româneşti. De la autorităţile
locale şi asociaţiile eroilor, simpli anonimi, Biserică, până la
Regina Maria, întreaga societate românească a fost antrenantă într-unul din cele mai mari şi emoţionante proiecte dedicate memoriei.

Din acest motiv şi rezultatul este fabulos, atât prin dimensiuni, cât şi prin complexitatea soluţiilor arhitectonice, stil, amplasament, atât la interior, cât şi la exterior.

Astăzi, la aproape un secol de la Primul Război Mondial, simpla statistică a morţilor, răniţilor şi pierderile materiale nu ne mai impresionează pentru că a urmat al Doilea Război Mondial, care l-a depăşit pe primul în pierderi de vieţi omeneşti şi atrocităţi. Însă, când socotim că în luptele de la Mărăşeşti au murit peste 20 de mii de oameni, avem o idee despre gravitatea suferinţelor acelor vremuri. Existau sate din Vrancea arhaică şi din cealaltă parte a fostului judeţ Putna unde nu a fost familie fără să fi pierdut un tată sau un fiu la Mărăşeşti.

Luptele de la Mărăşeşti au îndoliat toate căminele Vrancei, iar sfârşitul războiului nu a adus pacea interioară. Mii de văduve şi orfani erau pe drumuri, fără casă şi fără nici un viitor plângând pe cei plecaţi. Nu mai spunem despre
distrugerile materiale din localităţile situate pe linia frontului, în zona unde au avut loc luptele, localităţi care au fost practic distuse, îndeosebi localitatea Mărăşeşti şi satele vecine.

Războiul s-a încheiat în 1918, dar rănile războiului au continuat şi în deceniul următor. Pe acest fond şi în acest
context social, în care osemintele a mii de soldaţi erau încă prin tranşee sau îngropate provizoriu în cripte comune s-a pus problema construirii unui Mausoleu în care să fie înhumate toate osemintele acest soldaţi nevinovaţi, morţi departe de casele şi iubitele lor.

 

2. MAUSOLEUL EROILOR DE LA MĂRĂŞTI

Dacă Statuia Victoriei de la Tişiţa şi Mausoleul de la Mărăşeşti glorifică marea bătălie dusă de Armata Română împotriva Armatei Germane şi amintesc de eroismul ostaşilor români în „Bătălia de la Mărăşeşti”, Mausoleul de la Mărăşti aminteşte de luptele de la Mărăşti din iulie 1917.

Monumentul istoric se află pe un drum secundar, în apropierea arterei de circulaţie Panciu-Soveja şi face parte din salba de mausolee ale eroilor ridicate în fostul judeţ Putna între cele două războaie mondiale: Focşani, Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja.

Întrucât pe aceste locuri Armata Română a stropit cu sînge fiecare metru de pământ apărat, iar printre victime s-au aflat nu numai soldaţi, ci şi civili, iar pierderile colaterale au fost uriaşe s-a înfiinţat în noiembrie 1917 Societatea Mărăşti, cu scopul de a reconstrui satul Mărăşti distrus în timpul luptelor
din iulie 1917. După război s-a reluat ideea consturii unui monument şi pe 10 iunie 1928 a fost pusă piatra de temelie, de faţă fiind eroul luptelor de la Mărăşeşti, generalul Al. Averescu.

Mai puţin cunoscută decât „Bătălia de la Mărăşeşti”, bătălia de la Mărăşti a fost prima mare bătălie câştigată de Armata Română împotriva Armatei Germane şi a anticipat luptele din august-septembrie de la Mărăşeşti.

Condusă de generalul Al. Averescu, pe un front de peste 30 de km, Armata Română a înfruntat Armata 1 Austro-Germană, în inferioritate numerică, dar aşezată pe poziţii strategice pe înălţimile de la Măgura Caşinului, Poiana Încărcătoarea, Mărăşti şi Dealul Teiuşului.

Între 24 şi 30 iulie 1917, trupele române conduse de Averescu, cu preţul a mii de jertfe au reuşit să elibereze bună parte din Vrancea arhaică, împingând trupele germane spre linia
Siretului, obligându-le să se reorganizeze.

Preţul acestei victorii au fost miile de morţi de o parte şi de alta a beligenraţilor şi alte mii de răniţi, la care s-au adăugat peste 2000 de prizonieri.

Bombardamentele pe o rază de câteva zeci kilometri au distrus pentru totdeauna comori inestimabile ale artei populare româneşti, printre care biserici de lemn medievale şi biserici de zid.

Zeci de edificii religioase au fost distruse, iar trupele de ocupaţie austro-germană s-au comportat ca nişte barbari cu obiectele de cult, arhivele bisericilor şi ale satelor din judeţul Putna, au rechiziţionat clopetele, au ocupat schiturile şi mănăstirile. Ocupaţia germană din 1916-1918 a distrus iremediabil mii de documente aflate în proprietăţi private şi de stat, documente privind istoria satelor vrâncene şi a vieţii religioase a românilor de la Carpaţii de Curbură.

Merită amintit faptul că în luptele din 1917, lupta în Armata Germană de pe frontul românesc, un oarecare Erwin Rommel, celebrul general din Al Doilea Război Mondial. În amintirile sale publicate în perioada interbelică, Rommel descrie satele unde a luptat, aminteşte de oameni şi întâmplări.

De asemenea, tot din zona amănuntelor care fac deliciul turiştilor trebuie amintită vizita Impăratului Germaniei,
Wilhelm al II-lea, pe frontul din judeţul Putna, inspecţia pe care acesta a făcut-o în 1917 tocmai în centrul de comandă germanl al operaţiunilor care se afla pe Măgura Odobeştilor. Iar pentru a asigura legătura între centrul de comandă şi observaţie, de unde tunurile germane  bombardau poziţiile Armatei Române, geniştii germani au realizat o linie de cale ferată îngustă care urca şi cobora din Măgura Odobeştilor şi o a doua linie de cale ferată care lega Odobeştiul de satele din judeţul Putna. Încă un amănunt care poate interesa turiştii este faptul că pentru realizarea acestor proiecte germanii foloseau mâna de muncă locală, în localităţile de pe linia frontului erau mai multe lagăre de muncă forţată.

Foto: Frescă dedicată Eroilor Români căzuţi în bătălia de la Mărăşti

 

3. MONUMENTUL UNIRII DIN PIAŢA UNIRII FOCŞANI

Focşaniul nu duce lipsă de monumente istorice. Dimpotrivă, fiind pentru jumătate de mileniu capitală administrativă a fostului Ţinut Putna, apoi judeţ Putna şi din 1968 a judeţului Vrancea, localitatea a fost reşedinţa marilor familii boiereşti din acest colţ de Moldovă. Dacă mai amintim că până în 1862 au existat două oraşe omonime, de o parte şi de alte a frontierei, unde locuiau dregătorii de margine ai Moldovei şi Munteniei, înţelegem că această localitate nu a dus lipsă de oameni cu stare, deci de locuinţe importante şi ctitorii religioase impozante. De altfel, majoritatea bisericilor de mir şi monahale din Focşani au fost ridicate de aceşti dregători militari aflaţi la misiune pe frontieră.

   În ciuda bogăţiei în monumente, în anii 70, arhitecţii vechiului regim au vrut să schimbe imaginea istorică a oraşului şi să creeze alte monumente, specifice epocii respective. În acest context politic a apărut ideea realizării unui edificiu impunător în amintirea Unirii şi regândirea întregului amplasamant din Piaţa Unirii, unde exista deja un monument din 1931 în memoria Unirii. Este vorba despe Borna de hotar inaugurată de Nicolae Iorga pe 13 septmebrie 1931.

Cum în acea epocă Puterea putea schimba totul peste noapte, Borna de hotar a fost dusă în altă parte, întreg
amplasamentul a fost remodelat, eliberat spaţiul din faţa noilor clădiri administrative, mutată chiar circulaţia vehiculelor din Piaţă, creat un spaţiu pentru mitinguri şi manifestări politice, a fost închisă biserica „Sf. Ioan Botezătorul” şi în mijlocul Pieţei construit monumentul pe care-l vedem astăzi.

Cum era şi firesc echipa de arhitecţi, condusă de maestrul Jalea şi colectivul de istorici care au gândit acest monument simbolic al Unirii, au prins în basorelieful de pe monument toate numele importante din epoca Unirii. De la Ion Roată, ţăranul clăcaş din Câmpuri, la coloneul Al. Ioan Cuza, primul domnitor român ales succesiv în Moldova şi Muntenia în ianuarie 1859, lucru care a fost decisiv în realizarea Unirii.

FOTO : Monumentul Unirii la punctul zero al Focşaniului

Monumentul a fost inaugurat pe 24 ianuarie 1976 şi este de aproape 40 de ani locul inconturnabil de întâlnire pentru focşănenii de toate vârstele, care nu mai ştiu astăzi contextul politic în care a fost realizat acest monument, dar nu–şi pot imagina Focşaniul fără monumentul Unirii.

Obeliscul din Piaţa Unirii a intrat în imaginarul colectiv şi este o marcă a oraşului şi un brand turistic, încât imaginea Obeliscului a devenit simbol al oraşului, cunoscut şi mai ales recunoscut prin acest monument istoric.

 

4. MAUSOLEUL EROILOR DIN FOCŞANI

După Al Doilea Război Mondial, Mausoleul Eroilor din Focşani a avut parte de o lungă traversare a deşertului. Desfiinţându-se în 1948 Aşezământul Naţional „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor – de care aparţinea Mausoleul - patrimoniul acesteia a trecut la Ministerul Forţelor Armate, nu însă şi Mausoleul Eroilor din Focşani, care a rămas al nimănui.

Acest haos a durat până în 1952, timp în care Mausoleul a fost profanat şi spoliat de multe din obiectele de inventar. Situaţia nu se schimbă nici în 1952 când prin Hotărârea nr. 984/18 iunie 1952, a Consiliului de Miniştri a Republicii Populare Române acest edificiu trece la Sfatul Popular.

Un an mai târziu situaţia se agravează, iar cadrele militare raportează superiorilor că edificiul devenise casă de întâlnire între femei şi ostaşii sovietici care staţionau în Focşani. Cu chiu, cu vai, Sfatul Popular decide să se ocupe de mausoleu şi-l trece pe Lista de inventar a Casei de Cultură şi angajează un paznic, fără să întreprindă lucrări de restaurare sau consolidare.

După 1989 situaţia devine şi mai hilară, fiind transformat în biserică pentru acest cartier muncitoresc, unde nu exista niciun loc de cult, deşi edificiul nu se preta pentru acest lucru, fiind un monument funerar, conceput pentru a adăposti osemintele celor morţi, nu pentru serviciul religios duminical. Biserica arăta mai degrabă a catacombă modernă, oferind o imagine de bazar de prost gust, caracteristică de fapt anilor 90.

Situaţia a durat până în 2008 când preotul a părăsit catacombă, iar Mausoleul a trecut de la Primăria Focşani la
Consiliul Judeţean. Acesta din urmă l-a introdus într-un proiect european de modernizare - „Drumul de glorie al
Armatei Române” - salvând astfel un splendid edificiu din perioada interbelică, transformat după 1989 într-o catacombă sui generis.

Foto: Mausoleul Eroilor - cadru exterior

Lucrările de restaurare şi consolidare au fost finalizate la începutul acestei veri şi astăzi, în 2012, Mausoleul Eroilor din Sud este un monument istoric inclus în circuitul turistic al municipiului Focşani, vizitat de focşăneni şi apreciat de turişti.

 

5. STATUIA VICTORIEI DE LA TIŞIŢA

Într-o Românie interbelică în căutare de construire a identităţii, iar amintirea sutelor de mii de morţi căzuţi pe câmpurile de luptă era încă vie în memoria ţării, în septembrie 1919 a fost fondată Societatea „Mormintele Eroilor căzuţi în război”, condusă de Regina Maria.

În anii 20 a început un uriaş travaliu de amenajare de morminte cu osemintele celor căzuţi la datorie, atât a ostaşilor români, cât şi ostaşilor armatei de ocupaţie. Pe liniile frontului, acolo unde au avut loc marile bătălii, au fost amenajate aceste Cimitire ale Eroilor şi s-a început construcţia Mausoleelor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Soveja. Un val de recunoştinţă se manifesta prin aceste activităţi.

Deoarece în jurul localităţii Mărăşeşti avuseseră cele mai crâncene lupte, în acest context social a apărut ideea, ca pe lângă Mausoleul de la Mărăşeşti să fie realizată şi o statuie a Victoriei pe câmpul unde avuseseră loc luptele, fiind ales ca loc, Tişiţa. Iniţiativa i-a aparţinut unuia din cei mai mari ziarişti români din toate timpurile, Pamfil Şeicaru.

Amintirile din Primul Război Mondial l-au făcut să revină pe câmpurile de luptă de la Mărăşeşti, unde descoperă că nu exista un monument care să amintească de luptele pe care ostaşii români le duseseră împotriva Armatei Germane şi mai ales sacrificiul ostaşilor români, el însuşi luptând ca soldat în Primul Război Mondial. Fondator şi director al celebrului jurnal „Curentul” între 1928-1944, Pamfil Şeicaru a reuşit să determine autorităţile locale şi centrale să realizeze acest monument, inaugurat în septembrie 1934.

Foto: Placa comemorativă “Pe aici nu se trece!”

 

6. BORNA DE HOTAR FOCŞANI

Focşanii considerat oraşul Unirii, atât prin faptele trecutului,
cât şi prin monumentele istorice care amintesc astăzi turiştilor ajunşi în municipiu, evenimentele şi momentele importante trăite de locuitorii celor două târguri de graniţă, Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteniei, două localităţi care au existat aproape jumătate de mileniu, despărţite de Milcovelul, un pârâu tras din Milcov în aval de Focşanii Moldovei, pârâu care şerpuia de la vest la est printre cele două târguri.

De o parte şi de alta negustorii traversau graniţa pe mai multe podeţe de lemn, iar cei care doreau să nu plătească taxele vamale o luau pe căi lăturalnice sau prin tunelurile săpate la vremuri de restrişte. Pe cele două maluri se aflau vămile celor două Principate, pichetele de grăniceri şi bornele de hotar, dintre care cea mai importantă era borna de hotar de la Pichetul de grăniceri nr. 47, din faţa bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, unde se afla şi piaţa Focşanilor Moldovei.

După Unirea Primcipatelor, cele două târguri – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteniei – au continuat să existe separat până în 1862 când administraţiile celor două oraşe au fuzionat luând naştere un singur municipiu. Din acel moment a început amenajarea pieţei din faţa bisericii „Sfântul Ioan”, mai ales după 1863, când prin Legea secularizării averilor mănăstireşti, aşezământul monahal a fost desfiinţat, biserica mănăstirii devenind biserică de mir, iar pe locul fostei mănăstiri a fost amenajată actuala Grădină Publică din Focşani.

Cu timpul, oamenii de cultură din Focşani au pus problema recuperării simbolurilor Unirii şi chiar s-a născut ideea marcării locurilor importante legate Unire. Ne referim aici la clădirea Comisiei Centrale unde a fost redactat scheletul primei Constituţii moderne a Principatelor, clădirea unde au fost tipărite jurnalele informative ale Comisiei Centrale, clădirea unde a funcţionat Curtea de Casaţie, înainte ca aceasta să fie transferată la Galaţi, Hotelul „Cimbru”, unde şi-a desfăşurat activitatea de vameş poetul Grigore Alexandrescu şi desigur, o bornă de hotar, în amintirea bornelor de hotar şi a pichetelor de grăniceri care au despărţit pe moldoveni de munteni jumătate de mileniu. Cum locul de trecere cel mai important era cel situat în faţa bisericii „Sf. Ioan”, s-a decis ca în momentul când se va reface un traseu al Unirii din Focşani să fie reconstituită Borna de hotar a Pichetului nr. 47.

Foto : Detaliu în partea superioară

 

7. BISERICA DE LEMN „CUVIOASA PARASCHIVA” - RUGINEŞTI

Lăcaş al unui fost Schit a cărui istorie se pierde în negura vremurilor, planul bisericii „Cuvioasa Paraschiva” din Rugineşti este inspirat din arhitectura vechilor edificii moldoveneşti de piatră din secolele XIV-XV, înaintea înfloririi artei bisericeşti din epoca ştefaniană.

Lăcaşul a fost ridicat la cumpăna dintre sec. XVII-XVIII, în mijlocul codrilor de pe Valea Domoşiţei, nu departe de pădurile care în aceeaşi perioadă au format imensul domeniu
al Mavrocordaţilor, administrat la începutul sec. XX de un enigmatic italian – Guido Gianetti, bunicul dinspre mamă al celebrului om de televiziune, Tudor Vornicu.

Că a fost lăcaş de rugăciune al unui Schit de călugări o dovedeşte modestia construcţiei şi faptul că abia mai târziu pereţii au fost pictaţi într-un stil vioi şi nuanţe puternice, elemente încă vizibile şi astăzi.

FOTO : Biserica din Rugineşti după restaurare

Privită când soarele coboară peste pădurile din Rugineşti, iar biserica este învăluită într-un halou misterios de lumină, am putea crede că avem în faţă biserica lui Bogdan I din Rădăuţi, datorită formei simple în formă de navă, cu acoperişul dintr-o bucată, cu spaţiul din interior plin de intimitate, în care cerul şi pământul se comprimă, iar odată intrat în biserică nu putem merge decât înainte, trecând prin peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, element care creează un echilibru între laturile de est şi cele de vest ale lăcaşului.

 

     

FOTO: Clopotniţa bisericii

 

8. CASA MEMORIALĂ „ION ROATĂ”

Situată în satul Gura Văii, din comuna Câmpuri, pe Drumul Naţional 2D, care leagă Focşanii –capitala administrativă a judeţului Vrancea, de Soveja – odinioară perla staţiunilor montane vrâncene, într-un cadru geografic splendid, în apropierea unor salbe de obiective turistice, printre care bisericile de lemn din Vrancea arhaică şi rezervaţiile naturale din Munţii Vrancei, Casa memorială “Ion Roată” este, din punct de vedere simbolic poarta de intrate în istoria fostului Ţinut al Putnei, mai cu seamă în viaţa ţăranilor clăcaşi care trudeau pe moşiile acestui ţinut, faţă de Vrancea arhaică locuită numai de răzeşi – oameni liberi, care exploatau în comun bogăţiile naturale şi nu depindeau de moşia vreunui boier. Din acest punct de vedere, Casa memorială “Ion Roată”, cu toate poveştile moşului din Gura Văii, reprezintă o frescă a ţărănimii clăcaşe moldave, pentru care Unirea ar fi trebuit să însemne ieşirea din robie şi un viitor mai bun. O să vedem pe parcursul prezentării acestui obiectiv turistic, faptul că realitatea a fost cu totul alta, iar obiectele muzeale dovedesc cele spuse de noi.

Pentru turistul care ajunge în acest colţ de ţară, vizitarea obiectivului îi va creiona o ideea despre ţăranul român clăcaş din veacul XIX, pentru care viaţa era o continuă luptă pentru supravieţuire, iar imaginea idilică a ţăranului moldav din poeziile
lui Vasile Alecsandri sunt simple exerciţii de admiraţie faţă de robota cotidiană pe moşiile unor boieri pentru care, nu o dată, ţăranii erau mai puţin importanţi decât animalele de lucru de pe moşiile lor.

Ideea înfiinţării unei case memoriale a existat de la începutul sec. XX, dar acest lucru a devenit realitate în primii ani ai regimului comunist când autorităţile erau preocupate de denigrarea „regimului burghezo-moşieresc”, prin punerea în evidenţă a ţăranilor. În acest context politic, pentru aniversarea unui secol de la Unirea de la 1859, autorităţile fostului judeţ Putna au amenajat această casă memorială care a fost deschisă chiar în 1959.

Imaginea de ansamblu a obiectivului muzeal este aceea a locuinţei unui ţăran sărac, de pe una din sutele de moşii care constituiau fondul funciar al fostului Ţinut.

    

FOTO : Casa memorială astăzi

 

9. MAUSOLEUL EROILOR SOVEJA

Mausoleul de la Soveja încheie şirul  monumentelor tip
mausoleu, legate de Primul Război Mondial, prezentate în acest ghid şi dă tuşa finală descrierilor acestor obictive turistice.

Privit din punct de vedere al poziţionării geografice, Mausoleul Eroilor de la Soveja este ultima etapă vrânceană prin care am descoperit pe parcursul acestei lucrări majoritatea monumentelor legate de Primul Război Mondial.

De la Monumentul Eroilor din Focşani, situat în fostul cartier al cazărmilor, la faimosul Monument de la Mărăşeşti – considerat o culme a măiestriei arhitectonice româneşti în domeniu - la Mausoleul de la Mărăşti, am trecut, etapă cu etapă, prin locurile importante unde acum un secol s-au scris cele mai sublime pagini de eroism românesc.

Foto: Mausoleul din Soveja.

Dacă Mousoleul din Focşani aminteşte despre faptele de arme din Focşani şi împrejurimi, de epoca în care Focşanii au fost pentru 2 ani sub ocupaţie austro-germană, Mausoleul din Soveja este legat de luptele crunte duse pe Valea Şuşiţei între anii 1916-1918, când aceste teritorii de legendă au fost, în parte, sub ocupaţie străină.

Peisaj paradisiac, matrice spirituală a poporului român, locul unde s-a născut balada „Mioriţa” şi depozitar al începuturilor genezei poporului român, Munţii Vrancei şi zona Sovejei au fost între 1916-1918 teatrul unor confruntări armate care timp de 3 ani au măcinat vieţile a mii de combatanţi, au ruinat mii de locuinţe, au distrus construcţii medievale rare, vestigii arheologice, aşezăminte monahale, biserici de mir şi mii de hectare de pădure.

Foto: Osuarul din incinta Mausoleului

La aceasta se adaugă distrugerea infrastructurii rutiere, a podurilor şi podeţelor încât, la sfârşitul războiului, satele din zona Sovejei ofereau o imagine dezolantă. Monumentele funerare pentru pomenirea şi cinstirea celor plecaţi se află prin toate satele din zona de munte, dar şi de câmpie ale Vrancei, amintind celor care ajung astăzi pe aceste locuri epopeea glorioasă a acelor ani.

 

10. CASA MEMORIALĂ „ALEXANDRU VLAHUŢĂ”

Amplasată în mijlocul Podgoriilor de la sud de Milcov, pe Drumul European 85, între Focşani – capitala administrativă a judeţului Vrancea şi Râmnicu Sărat – reşedinţă a fostului judeţ Râmnicu Sărat, Casa memorială „Alexandru Vlahuţă” de la Dragosloveni este unul din cele mai importante obiective turistice din partea de sud a judeţului Vrancea.

FOTO : Casa memorială “Al. Vlahuţă” azi, cu bustul scriitorului

Academie a satelor şi târgurilor cuprinse între Râmnicu Sărat şi Focşani, locuinţa în care a creat o parte din opera sa Alexandru Vlahuţă este, prin amintirile numelor care i-au trecut pragul, un Panteon al culturii române. Puţine case memoriale poartă amprenta  clasicilor culturii române ca locuinţa scriitorului Alexandru Vlahuţă. De la Caragiale – care venea special de la Berlin şi domina prin spiritul său atmosfera Dragoslovenilor – la Octavian Goga – poetul dezrobirii românilor ardeleni, şi nonconformistul militant creştin – scriitorul preot Gala Galaction, la pictorul Nicolae Grigorescu, istoricul Niclae Iorga, toată crema intelectualităţii progresiste venea cu religiozitate la conacul scriitorului. Poate nicăieri în Vrancea nu întâlnim pentru acea epocă atâtea spirite luminate laolaltă, într-o epocă în care Răscoala din 1907 şi Primul Război Mondial marcaseră profund societatea românească.

Dincolo de locuinţa unui scriitor, Casa memorială „Alexandru Vlahuţă” era o casă a prieteniei şi cel mai frumos exemplu de prietenie ridicată la rang de virtute.

Pentru cei care vizitează azi Casa memorială surpriza vine din descoperirea în locuinţa scriiorului a unor mici unghere marcate de trecerea prietenilor săi, cum ar fi de pildă masa albă de brad a lui Caragiale, balconul din care scriitorii bucureşteni admirau viile podgorenilor sau colţul de birou în care prefera să citească Barbu Ştefănescu Delavrancea, ori cărţile vechi răsfoite adesea de Nicolae Iorga sau fereastra de la care pictorul Nicolae Grigorescu admira crepusculul.

Totul în Casa memorială „Al. Vlahuţă” este încărcat de simbolism. Fiecare obiect are istoria sa, de la cele mai simple obiecte de birou, până la mobilierul camerelor de oaspeţi.

Ajungerea sa pe aceste locuri s-a datorat căsătoriei cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, care a primit din partea familiei această locuinţă la Dragosloveni, pe atunci în fostul judeţ Râmnicu Sărat.

Trebuie făcută precizarea că partea de sud a judeţului Vrancea a făcut parte până în 1968 din fostul judeţ Râmnicu Sărat cu reşedinţa în oraşul cu acelaşi nume. Prin noua organizare administrativă din 1968, fostul judeţ Putna a devenit judeţul Vrancea, care a mai primit în componenţa sa fostul judeţ Râmnicu Sărat şi câteva localităţi în nord-estul judeţului care aparţinuseră de Tecuci. Este bine de reţinut aceste amănunte pentru a înţelege mai bine anumite aspecte din viaţa culturală a Dragoslovenilor.

 

11. CIMITRUL OSTAŞILOR GERMANI DE LA DRAGOSLOVENI

Mai mult decât oricare alt judeţ din România, Vrancea este locul unde în fiecare sat există un monument al eroilor, fie închinat celor căzuţi în Războiul de Independenţă, fie în Primul şi mai puţin în Al Doilea Război Mondial.

Pentru că pe actualul teritoriu administrativ al judeţului Vrancea s-au purtat între 1916-1918 unele din cele mai mari lupte, iar o bună parte din teritoriul actualului judeţ a fost pentru 3 ani sub ocupaţie austro-germană astăzi avem zeci de monumente ale eroilor, atât pentru soldaţii români, cât şi pentru soldaţii ruşi, austrieci, maghiari şi mai ales germani.

Foto: Vedere generală a Cimitirului ostaşilor germani din Dragosloveni

De pe Valea Râmnicului şi Valea Milcovului, până pe văile Putnei, Zăbalei, Zăbrăuţiului, Domoşiţiei, Şuşiţei şi Vizăuţului, la fiecare răspântie de drum, sau în curţile bisericilor de lemn, alături de troiţele medievale au fost ridicate monumente ale eroilor, iar în interior, pe pereţii acestor lăcaşuri de cult găsim încă pomelnicile cu numele celor prăpădiţi.

Cum era şi firesc, cei mai mulţi ostaşi străini căzuţi în războaie pe teritoriul ţării noastre şi în satele Vrancei au fost germani. De aceea avem în Vrancea trei mari cimintire ale ostaşilor germani: la Focşani, la Bordeşti şi la Frunzoaia, lângă Panciu.

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

www.inforegio.ro

© Fundaţia "Zi deschisă" 2012